Prevenirea și stingerea incendiilor

Principalele activități de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.) sunt:

  • organizarea activităților legate de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.) ;
  • îndeplinirea criteriilor și a cerințelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare privind prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.) prevăzute de actele normative în vigoare ;
  • analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor și stabilirea împrejurărilor și a factorilor determinanți, precum și a unor măsuri conforme cu realitatea ;
  • analiza periodică a capacităților legate de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.).

Dosarul cuprinde următoarele documente care sunt cerute de Legea legată de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.) 307/2006 și normele generale din 2007 care cuprinde:

  • Regulamentul de Ordine Interioară (inclusiv obligațiile de a cunoaște și respecta deciziile de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.)) ;
  • Decizie de numire cadru tehnic;
  • Decizie de numire a echipei de intervenție;
  • Decizie privind instruirea personalului;
  • Plan de instruire testare;
  • Instrucțiuni specifice de prevenirea și stingerea incendiilor (P.S.I.) pentru fiecare loc de muncă ;
  • Evidența zonelor cu risc incendiu ridicat (acolo unde este cazul) ;
  • Tematica pentru toate fazele de instruire ;
  • Fișele individuale de instructaj pentru prevenirea si stingerea incendiilor (P.S.I.) .
  • Test instructaj introductiv general;
  • Testare obligatorie anuală a lucratorilor si testări periodice;
  • Lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
  • Planul de evacuare pe fiecare etaj/zonă de lucru ;
  • Plan de acțiune în caz de incendiu;
  • Semnalizare cu panouri avertizoare, de interdicție sau de informare conform legii;
  • Marcare căi de acces și evacuare;
  • Reglementare: fumat; temperaturi extreme; căi de acces și evacuare; substanțe inflamabile; lucru cu foc deschis;
  • Permise de lucru cu foc arhivate;
  • Listă mijloace de stingere a incendiilor;
  • Scenariu sigurantă la foc(copie);
  • Evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei;
  • Evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;
  • Rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii.

Evaluare riscuri PSI/SU

     Conform Legii 307/2006, art. 19: lit. b) Administratorul are obligația să asigure identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa și să asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor.
    Evaluarea riscului de incendiu reprezintă procesul de estimare și cuantificare a riscului asociat unui sistem, denumit risc de incendiu existent, determinat pe baza probabilității de producere a incendiului și a consecințelor evenimentului respectiv, precum și de comparare a acestuia cu un nivel limită prestabilit, denumit risc de incendiu acceptat.
     Masurile de apărare împotriva incendiilor, avute în vedere la determinarea riscului de incendiu existent, sunt cele destinate reducerii neutralizării și/sau eliminării factorilor de risc, respectiv pentru limitarea, localizarea și/sau lichidarea unui incendiu, în cazul în care acesta s-a produs.